Puțurile de mină și Cavernele de sub Suprafață aparțin morților vii: Strigoilor, Blocatorilor și Reginei Oaselor ce domnește peste amândoi.
Viteză 100% · Viață 150%Mâncăruri preferate:
Strigoii sunt schelete însuflețite, os gol, curățat de tot — cei mai mulți cu statura înaltă și zveltă a elfilor, căci asta au fost în viață. Sunt neobosiți și neînfricați, nu sângerează, nu respiră și nu-și pierd cumpătul, iar spre deosebire de Blocatorii fără minte păstrează destulă voință cât să vegheze asupra tunelurilor lor cu țel. Legați de obsesia tăinuirii a Reginei lor, luptă până la nimicire mai degrabă decât să lase un martor să scape — neînduplecați, dar previzibili.
Osul ține acolo unde carnea cedează, iar a da unui Strigoi odihna de pe urmă e mai anevoie decât unui mort viu obișnuit. Dar e firav: sfărâmă destul din statură, și va cădea.
Viteză 100% · Viață 150%Mâncăruri preferate:
Un Blocator e un hoit ce umblă târșâindu-și picioarele — încet, greoi și cu privirea moartă, adesea pătat de pete de o mucegăire palidă și târâtoare ce răzbate prin piele. E aproape nepăsător la rană și durere, cu totul neînduplecat și molipsitor: rănile și sporii lui răspândesc mucegăirea ce l-a zămislit, prefăcând treptat pe cei vii în alții de soiul lui. E pe deasupra cu totul fără minte — fără viclenie, fără prevedere, fără orânduire. Primejdios într-un tunel strâmt; lesne de scuturat în loc deschis.
Unii Blocatori trec prin galeriile adânci și înecate ale minelor, unde apa mișună de bacterii mâncătoare de carne. Apa îi roade până la os, iar ceea ce se ridică e aproape de nedeosebit de un Strigoi — și se alătură numărului lor în întuneric.
Regina Oaselor domnește peste mine: o Strigoaică ce încă poartă coroana, mantia și sceptrul curții peste care a domnit în viață, și niciodată nu le-a lepădat. Acolo unde supușii ei sunt tâmpi, ea e vicleană și aprigă, și nu lasă niciun intrus să-i părăsească stăpânirea cu viață — asupra celui ce se poticnește în întunericul adânc se năpustește fără milă. Crede că fiecare ucidere dăruiește nemurirea pe care a făgăduit-o demult. Aproape niciodată nu e așa.
Două istorii se întâlnesc în întunericul minelor. Blocatorii au fost cândva demult oameni care au cumpărat de la elfi o mucegăire magică în nădejdea unor trupuri ce nu s-ar frânge; mucegăirea și-a ținut făgăduiala și, drept plată, le-a luat mintea. Strigoii au fost un trib de elfi a cărui regină s-a tocmit cu Răfuitorul pentru nemurire; demonul și-a ținut cuvântul în chipul cel mai crud, desfăcând întreg poporul ei în schelete fără moarte, iar regina — deșartă chiar și în jale — și-a dus tribul sub pământ, spre a nu fi văzută de nimeni.
Regina, și voința slabă și legată a tribului peste care încă poruncește, susțin că a fi ucis de un Strigoi înseamnă a primi aceeași nemurire: o cinste, și împlinirea vechii ei făgăduieli. Darul aproape niciodată nu prinde rădăcină. Victimele ei, mai cu seamă, doar mor.