Zânarii sunt poporul străvechi al codrului adânc — elfii lumii Suprafeței.
Viteză 100% · Viață 80%
Înalți, zvelți și fără zgomot în mișcări, Zânarii au urechi ascuțite, ochi mari și întunecați, deprinși cu penumbra pădurii, și păr lung, împletit. Antebrațele unui adult sunt acoperite de formule scrise cu cerneală — o carte vie de vrăji. Se îmbracă în tonuri pământii, practice, și poartă arcuri lungi, cele mai bune arme la distanță ale Suprafeței, alături de poțiunile, cernelurile și ingredientele rare de care atârnă magia lor.
O luptă împotriva Zânarilor adesea se sfârșește înainte să înceapă: teren pregătit, arcași ascunși, capcane și străji. Trag spre a răni mai degrabă decât a ucide, iar cele mai multe întâlniri se pot încheia retrăgându-te, predându-te ori pur și simplu întrebând. Departe de pădurile și pregătirile lor sunt cu mult mai puțin primejdioși. Un călător răbdător și plin de respect le poate câștiga învățătura.
Următorul sul a fost găsit în pădure, cerneala lui mai veche decât copacii:
„Am supraviețuit erelor așa cum piatra supraviețuiește ploii: rămânând neclintit în vreme ce lumea privea în altă parte. Lase cei tineri să-și înalțe zidurile și să le uite; ce scapă ei, noi păstrăm, rând cu rând, în săli pe care codrul le-a înghițit. Rudele mele neastâmpărate, schimbătorii, n-au putut niciodată sta locului atâta vreme.
Înțelesul nu se făurește, ci se prinde în trecere. Lumea grăiește, încet, iar înțelepții se fac destul de tăcuți spre a o prinde; acel glas îl numim Vox Maxa. Dar nu te încrede în cel ce jură că l-a auzit întreg — mie nu mi-a izbutit în toți anii mei. Mai degrabă am lăsat un regat să cadă decât să răspund prea devreme: mai bine o sută de ani de ascultare decât un singur cuvânt pripit.”